Pandemia are și efecte benefice mai ales pentru producătorii autohtoni care au găsit o nișă pentru a-și comercializa produsele.
Obor21, prima cooperativă țărănească digitală din România care oferă acces la produse naturale, neprocesate, pe baza unui concept nou pe piața noastră – meatbooking – rezervare înainte de sacrificare, a înregistrat o cifră de afaceri de 100.000 euro după 10 luni de la lansare, scrie Wall Street.
Contextul imprevizibil al anului 2020 a generat o creștere accelerată în comerțul online, românii urmărind să se aprovizioneze cu o gamă mult mai largă de produse, mai ales din categoria celor esențiale.
De asemenea, evoluția pieței arată un interes tot mai crescut către produse proaspete și cât mai puțin procesate. Dinamica vânzărilor a fost determinată și de o creștere constantă a numărului clienților și, simultan, a valorii comenzilor acestora, ajungând la o medie de 230 lei/client.
Platforma Obor21.ro a fost lansată în luna februarie 2020 de către Iunia și Florian Mateiță, cu o investiție inițială de peste 80.000 euro.
Carnea rezervată prin intermediul Obor21.ro provine în cea mai mare parte din gospodăriile țărănești din județele Botoșani și Suceava. Aceasta este livrată consumatorului final exclusiv prin curier, în condiții de temperatură controlată, în cel mult 72 de ore de la sacrificare, însoțită de certificat de calitate.
Procesarea cărnii, inclusiv ambalarea ei, are loc în abator autorizat EU (menționat pe etichetă), iar întreg fluxul, până la ușa clientului, este fiscalizat și conceput să respecte normele sanitar-veterinare.
„Obor21.ro este puntea digitală dintre sat și oraș, care oferă acces la carne autentică de la țară, în condiții sanitar-veterinare de secol XXI, iar țăranii crescători de animale au piață de desfacere și venituri fiscalizate”,
a explicat Florian Mateiță, cofondator Obor21.
Pentru 2021, fondatorii Obor21 vizează extinderea zonei de livrare în afara ariei București-Ilfov și, în măsura posibilităților logistice, diversificarea portofoliului către noi categorii de produse, care să susțină conceptul de cooperativă țărănească digitală. Printre acestea se numără produse lactate, dar și o categorie de legume și fructe.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024