Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) la ora 21:00 media națională a prezenței la vot arăta un procent de 48.46%, iar în județul Botoșani procentul indica 45.07%
Din totalul de 374.728 persoane înscrise pe listele permanente, până la această oră au votat 169.123 botoșăneni, 2.727 exercitându-și dreptul prin urna mobilă.
Cea mai mare prezență la vot în județ o au femeile cu un număr de 88.479, iar bărbații 80.804.
Cât despre vârsta votanților din județ se pare că cele mai multe persoane care și-au exercitat acest drept constituțional au vârsta cuprinsă între 45-64 de ani, tinerii fiind pe ultimul loc în ceea ce privește prezența la urne.
La nivel de municipiu și-au pus ștampila pe buletinele de vot 64.412 persoane, iar în mediul rural 104.975 de cetățeni.
Reamintim că a mai rămas o singură oră în care se poate vota pentru alegerile europarlamentare și cele locale.
Secțiile de votare se vor închide la ora 22:00 în toată țara.
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024