În urma campaniilor desfășurate în întreaga țară, dar mai ales datorită blândeții cu care se apropie de oameni, a fost supranumit ”chirurgul sufletelor”.
Acţiunile voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au continuat la începutul lunii iunie în partea de nord a ţării. Având sprijinul Jandarmeriei Române, aceştia au oferit pachete cu produse de strictă necesitate mai multor familii nevoiașe din localităţile Hlipiceni şi Dragalina, din judeţul Botoşani.
Beneficiarii au fost persoanele vulnerabile, bătrâni singuri, persoane cu dizabilităţi, familii sărace cu mulți copii și familii unde adulții nu mai au un loc de muncă. Această acțiune filantropică reprezintă o etapă a proiectului „Implică-te, împreună reuşim mai mult!”, din cadrul campaniei ”Caravana Bucuriei”.
„Este foarte important pentru noi să putem ajuta concret satul românesc, demarând și alte campanii pentru a veni în ajutorul acestor persoane. De altfel, noi, la Paraclisul Catedralei Naționale, dezvoltăm foarte multe campanii care treptat se extind la nivel național. Avem o colaborare frumoasă cu Jandarmeria Română. Cred că cea mai importantă persoană în acest context este preotul din comunitate, căruia oamenii îi spun durerile și necazurile, care nu de puține ori cumpără medicamente bătrânilor, le aduce hrană pentru că le cunoaşte situația. Noi vom fi alături de aceste comunități, iar activitățile de acest fel vor continua”, a declarat pentru Ziarul Lumina Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale.
De la aplicarea restricţiilor din cauza pandemiei, voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au desfășurat 112 acțiuni în 107 localități din 19 județe, distribuindu-se peste 2.000 de pachete cu produse alimentare de strictă necesitate şi produse de igienă. Valoarea totală a ajutoarelor oferite este de 154.500 de lei.
Acțiunile au avut loc, în această perioadă, și în localităţile Mitocul Dragomirnei şi Mihoveni, din judeţul Suceava, respectiv Obrijeni şi Rădenii Popeşti, din judeţul Iaşi.
Acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, și sub coordonarea Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.
Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru este un botoșănean care nu și-a uitat niciodată locurile natale.
S-a născut în Hlipiceni, judeţul Botoşani. Părinţii, ţărani cu puţină carte, dar cu credinţa omului care îşi ştie bine rostul, l-au deprins cu învăţătura creştină.
Părintelui plecat din Botoșani i s-a dus vestea peste mări şi ţări. Spirit viu, curajos, dar blând şi înţelegător în ale suferinţei, părintele Ciprian Grădinaru a ajuns să fie supranumit "chirurgul sufletelor". Oamenii îl caută, îl ascultă, îi cer ajutorul şi ajută ei înşişi acolo unde le este cu putinţă.
În octombrie 2013 a iniţiat o campanie de donare de sânge în cadrul Patriarhiei Române. Seminarişti, studenţi, preoţi, călugări, oameni simpli. Poliţişti, jandarmi, militari. Cu toţii au donat sânge pentru cei aflaţi în suferinţă. Campania Donează sânge - Salvează viaţă s-a derulat an de an, inclusiv la Botoșani, fiind coordonată de Părintele Ciprian Grădinaru.
Tot sub îngrijirea și coordonarea sa, la Botoșani a ajuns anul trecut aparatură medicală în valoare de 100.000 de lei pentru Secţia de Pediatrie a Spitalului Mavromati. Donaţia a venit tot prin intermediul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale din Bucureşti, acolo unde slujește de ani mulți părintele născut în Botoșani.
Şi nu este prima dată când se întâmplă asemenea fapte. Aceiaşi voluntari au donat spitalului botoşănean aparatură medicală în valoare de peste 120.000 de lei, constând în frigidere, un ecograf multifuncțional, 15 aparate aerosoli Fazzini și uniforme medicale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024