Anul 2020 s-a încheiat, luând odată cu el multe vieți omenești și lăsând în urmă o nouă realitate, cu care începem să ne obișnuim, marcată de restricții, de temeri.
Cu câteva ore înainte de a trece în 2021, la Biserica ”Vovidenia” din municipiul Botoșani a avut loc tradiționala Slujbă specifică Anului Nou.
Preotul Partenie Apostoaie, parohul Bisericii ”Vovidenia”, le-a vorbit credincioșilor despre ”cea mai sfântă și nobilă calitate” a creștinului: cea de om.
În începutul predicii, preotul a adus un omagiu celor care în anul care a trecut și-au pierdut viața, dar a amintit și de cei plecați peste graniță.
”Mulțumim lui Dumnezeu să suntem împreună aici, în această biserică și în Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou. Purtăm în inimile noastre pe toți cei dragi ai noștri din țară și străinătate și ne rugăm să le fie bine acolo unde sunt ei. Un pios omagiu aducem celor care au trecut deja dincolo de lumea aceasta, îi pomenim și ne rugăm să le fie de asemenea bine acolo unde sunt”,
Preotul Partenie Apostoaie, parohul Bisericii ”Vovidenia”
Însă cuvântul de învățătură a fost mai ales pentru cei prezenți în biserică.
”Pentru anul în care vom intra, 2021, aș dori în primul rând să nu ne pierdem cea mai sfântă și nobilă calitate: cea de oameni. Să nu ne pierdem omenia. Iar omul adevărat este omul care are o credință și o încredere puternică în Dumnezeu. Care primește cu bucurie și cu demnitate și bucuriile și încercările vieții. Un om care se uită mai des la Cer și la mila Maicii Domnului este omul cel adevărat care nu își va pierde niciodată omenia. Omul adevărat este plin de dragoste față de semenii săi, chiar dacă aceștia îi sunt uneori vrăjmași. Omenia nici atunci nu trebuie să ne părăsească, să îți păstrezi calitatea de om al lui Dumnezeu”.
Preotul Partenie Apostoaie le-a vorbit credincioșilor despre echilibru, demnitate și de rezistența în fața greutăților și a ispitelor.
”Om adevărat nu doar are relații bune cu Dumnezeu și cu semenii, ci este omul care caută un echilibru sfânt între minte și inimă. Între suflet și trup. Între lumea aceasta trecătoare, dar care este extrem de frumoasă, și lucrurile necesare vieții pe pământ, și pe de altă parte un echilibru cu lumea duhovnicească, cu lumea Cerului, căci prin credință, dragoste, nădejde, multă smerenie, răbdare, curaj și prin purtarea Crucii cu demnitate își păstrează omul cu adevărat demnitatea. Să pierdem totul, dar să nu ne pierdem demnitatea de creștini, de oameni și mai ales sufletele noastre. Să dea Bunul Dumnezeu să ne învrednicească de darurile multiple ale Duhului Sfânt. Să ne învrednicească Maica Domnului să avem un an plăcut ei, și chiar de vor fi ispite și greutăți, să nu o dezamăgim niciodată pe Mama noastră din Ceruri.
Să ne învrednicească Dumnezeu, în 2021, cu un an de pace, de liniște, de bucurie, de multă credință, să ne păstrăm omenia sfântă, căci mai presus de toate, înainte de a ajunge sfinți, trebuie să fim și să rămânem oameni adevărați”,
Preot Partenie Apostoaie, Biserica Vovidenia Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024