Detașamentul de Pompieri Dorohoi va desfășura luni, între orele 08.30 și 11.00, exerciții pentru antrenarea forțelor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea efectelor unui cutremur la unitățile de învățământ din municipiul Dorohoi, orașele Darabani și Săveni.
Potrivit scenariilor, vor fi simulate intervenții pentru salvarea și evacuarea elevilor, cadrelor didactice și personalului nedidactic de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani (ora 08.30), Liceul „Regina Maria” Dorohoi ( ora 9.00) și Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni (ora 10.30).
Activitățile au ca scop pregătirea, atât a forțelor implicate în gestionarea situațiilor de urgență, cât și a cetățenilor în ceea ce privește modul de comportare pe timpul producerii unor situații de urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani cere scuze cetățenilor pentru eventualele neplăceri cauzate de aceste acțiuni și mulțumește pentru înțelegere.
Totodată, face apel către populație să respecte regulile stabilite de autorități.
Menționăm faptul că, activitățile planificate pentru ziua de luni în unitățile de învățământ menționate anterior nu vor fi perturbate de desfășurarea acestor exerciții.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024