La sfârșitul săptămânii trecute, instanța Secției de Contencios Administrativ de la Tribunalul Botoșani a respins „ca nefondată” plângerea înaintată de Instituția Prefectului Botoșani prin care a fost contestată hotărârea Consiliului Județean privind repartiția banilor pentru drumuri.
Este însă decizia primei instanței, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunțat că intenționează să facă apel. Pregătește deja întâmpinarea pe care o va depune la Curtea de Apel Suceava.
Iată cum a comentat prefectul Dan Nechifor decizia instanței de la Tribunalul Botoșani:
„Decizia instanței trebuie respectată. Atenție este o decizie a primei instanțe. Există și instituția apelului la care în mod sigur voi apela. Deja pregătesc întâmpinarea pe care o depun la Suceava după ce voi primi motivarea instanței de la Tribunalul Botoșani”,
Dan Nechifor, prefect.
Reamintim că prefectul și-a motivat intenția de sesizare a instanței de contencios administrativ prin faptul că, președintele CJ nu a ținut cont la repartizarea sumelor nici de lungimea drumurilor și nici de starea tehnică a acestora.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024