Două sate din judeţul Botoşani au fost fondate în perioada interbelică, pentru a marca evenimentul naşterii principelui Mihai I.
Ambele au primit numele viitorului rege şi au fost populate cu bucovineni şi olteni, beneficiari ai legii rurale din 1921. Din primii ani ai comunismului, au fost rebotezate Tudor Vladimirescu, iar de atunci, destinul lor a fost foarte diferit: unul a prosperat, celălalt a decăzut.
În judeţul Botoşani, există două sate, situate în comune diferite şi la o distanţă de 70 de kilometri unul faţă de celălalt, care în mod paradoxal au împărţit, până la un punct, un destin comun. Ambele aşezări se numesc astăzi Tudor Vladimirescu şi sunt singurele fondate de Casa Regală în cinstea naşterii lui Mihai I, ultimul rege al României.
Cele două sate, unul în comuna Albeşti şi celălalt în comuna Avrămeni, au luat naştere aproape simultan, la începutul anului 1922, şi au fost numite la fel, adică „Principele Mihai“. La început au fost câmpuri pustii colonizate cu agricultori şi meseriaşi din toată ţara. Destinul lor comun le-a urmărit şi în primii ani ai comunismului, când au fost rebotezate, culmea, la fel: Tudor Vladimirescu.
Primul înfiinţat a fost satul din comuna Albeşti, iar astăzi acesta este cel mai prosper dintre cele două. Povestea constituirii localităţii este bine cunoscută de Mihai Amarandei, profesor de istorie, ajuns între timp şi primar la Albeşti. De altfel, povestea satului se regăseşte în documentele de arhivă pe care Mihai Amarandei le-a studiat. Acesta spune că primul sat cu numele de Principele Mihai a luat naştere pe un câmp aproape pustiu de la limita unei moşii boiereşti.
„Satul Principele Mihai din comuna Albeşti se afla într-un loc numit Gura Fundăturii. Mai precis, era un câmp părăsit, la marginea moşiei Rânghileşti, care aparţinea renumiţilor moşieri de origine armeană Goilav. Doar câteva colibe era construite pe acest pământ de ţăranii aduşi să muncească pe moşia Rânghileştilor. Era, însă, o zonă foarte bună pentru agricultură“, povesteşte profesorul de istorie Mihai Amarandei pentru Adevărul
Aceste pământuri, numite „Gura Fundăturii“ sau „Fundătura Moşiei“, erau parte a domeniului regal. La fondarea satului au contribuit doi factori. Pe de o parte, în luna iulie a anului 1921 a fost adoptată legea rurală care prevedea, printre altele, împroprietărirea ţăranilor. De cealaltă parte, în luna octombrie a aceluiaşi an, se năştea principele Mihai, fiul principelui Carol şi nepot al regelui Ferdinand I Întregitorul. După naşterea nepotului regal şi în contextul împroprietăririi, regele Ferdinand I ia decizia de a fonda pe domeniile regale de la Botoşani un sat cu proaspăt împroprietăriţi care să poarte numele principelui abia născut.
„După legile agrare din 1921, au fost împroprietăriţi oameni în această zonă. Lucrurile nu au fost întâmplătoare. În acea perioadă s-a născut şi cel care avea să devină regele Mihai I. Aşa că, după cum arată şi documentele, a fost întemeiat un sat numit Principele Mihai, în onoarea vlăstarului regal. Bineînţeles, astfel era legat numele principelui de o mare realizare a acelei perioade, adică împroprietărirea ţăranilor“, spune Mihai Amarandei.
Noul sat Principele Mihai din comuna Albeşti a fost populat la început cu bucovineni, adică oameni veniţi din ţinuturile Sucevei, abia integrate în România Mare, după Primul Război Mondial. Printre familiile care au ajuns din Bucovina în satul Principele Mihai s-au numărat şi cei din neamul Zăgan.
Costel Zăgan, poet şi profesor de limba română, spune că a auzit din poveştile părinţilor săi cum au ajuns bucovinenii în această parte de ţară. „Atunci era împroprietărirea şi se zvonise că se dau pământuri bune de agricultură într-un sat nou înfiinţat care purta numele Principele Mihai. Era la doar câţiva ani după dezlipirea Bucovinei de Imperiul Austro-Ungar şi unirea cu România. Oamenii au venit pentru a-şi încerca norocul şi a coloniza această zonă. Pe de o parte, au fost doriţi bucovinenii, fiindcă veneau dintr-o zonă care cunoscuse civilizaţia austro-ungară şi noi tehnici agricole.
Pe de altă parte, bucovinenii erau renumiţi pentru hărnicia lor. Ai mei au venit din zona Bosanci, dar şi din alte ţinuturi din apropierea Sucevei, la fel ca mulţi alţii. Şi-au făcut case, ajutându-se unul pe altul, aşa cum era obiceiul. Apoi s-au apucat de treabă şi din câmp pustiu au făcut ferme, terenuri agricole şi au dezvoltat puternic zona. Erau oameni foarte harnici şi pur şi simplu şi-au îndeplinit misiunea. Imediat au apărut şcoli, magazine şi tot ce era necesar“, spune Costel Zăgan.
Alături de bucovineni, având în vedere suprafeţele mari de teren agricol, au fost aduşi şi olteni.
„Era o populaţie mixtă, din care făceau parte şi olteni, buni agricultori“, adaugă Costel Zăgan.
„Ei trebuiau să populeze şi să dezvolte economic zona. Şi au reuşit. Mulţi dintre cei veniţi ştiau de noile tehnologii, de utilaje. Au făcut agricultură modernă în perioada interbelică.“
Oamenii erau mândri că satul se numea Principele Mihai, deşi nimeni nu ţine minte ca regele Mihai să fi călcat vreodată pe la Albeşti.
„Era o chestiune de mândrie locală. Satul nu purta denumiri comune, bazate pe meserii sau caracteristici ale refliefului, asemenea celorlalte din zonă, ci purta numele unui principe. Tocmai de aceea munceau mai abitir, ca să arate că merită“, crede Costel Zăgan. Se spune că în satul bucovinenilor ridicat în cinstea principelui Mihai apăruseră chiar şi utilaje agricole moderne pentru acea perioadă.
Destinul satului Principele Mihai din comuna Albeşti s-a schimbat odată cu venirea comunismului. De altfel, nimeni nu vedea cu ochi buni o localitate care, în anii comunismului, aducea aminte de monarhie.
„Era evident că vor fi probleme pentru această comunitate. Şi asta în condiţiile în care oamenii erau mândri de numele satului. În 1947 a început însă epurarea şi numele satului s-a schimbat. Localitatea a primit numele de Tudor Vladimirescu“, spune Mihai Amarandei.
Evident, „chiaburii“ satului, cei care deţineau utilaje agricole şi cele mai bune ferme au fost deposedaţi de bunuri şi relocaţi, adică trimişi în alte sate. Restul oamenilor din Principele Mihai au fost „reeducaţi“ şi incluşi în sistemul colectiv.
„Regimul a căutat să le şteargă amintirile. Să nu le mai spună copiilor cum se numea odată satul. Oamenii din Principele Mihai au scăpat fiindcă au înţeles din start că, dacă vor să le reziste comunitatea şi să nu fie aruncaţi prin cine ştie ce colţ de ţară, trebuie să facă ce li se cere şi mai ales să transforme munca în singurul lor cult şi în singura lor amintire. Ei în perioada comunistă au scăpat şi ca indivizi, dar şi ca sat, fiindcă nu au făcut altceva decât să muncească. Asta ştiau să facă. Principele Mihai, devenit în comunism Tudor Vladimirescu, a fot printre puţinele sate care aveau propriul lor CAP. Şi asta fiindcă erau foarte productivi şi, pe deasupra, şi pricepuţi“, se mândreşte Mihai Amarandei.
Imediat după evenimentele din 1989, Mihai Amarandei, la vremea aceea tânăr profesor, a încercat să provoace un referendum pentru revenirea satului la denumirea din perioada interbelică. Nimeni nu a vrut însă.
„Am încercat atunci, chiar în primele luni ale anului 1990, să revenim la vechea denumire. Propaganda comunistă îşi făcuse însă efectul. Numele regelui nu le mai inspira încredere localnicilor. Au preferat să rămână cu denumirea de Tudor Vladimirescu“, spune Mihai Amarandei.
Totodată, istoricul spune că oamenii erau şi temători în acele zile. Au supravieţuit comunismului prin muncă, tăcere şi detaşare şi nu aveau de gând să strice nimic.
„Atunci, în anii ’90, mai ales în acest colţ de ţară, nu se ştia nimic cu certitudine. Oamenii erau temători. Poate după aceea dacă s-ar fi insistat, cine ştie...“, precizează Costel Zăgan.
Astăzi, satul poartă numele lăsat moştenire de comunişti, Tudor Vladimirescu. Nimeni nu a mai încercat să le propună localnicilor revenirea la vechea denumire. Dar Tudor Vladimirescu este un sat al vilelor, oamenii sunt în continuare foarte muncitori şi productivi, doar că nu pe meleagurile natale, ci peste hotare.
„Au rămas exact aşa cum au fost. Nu se implică în tulburările lumii contemporane. Sunt oameni muncitori şi îşi văd de treaba lor. Se duc în străinătate şi muncesc pe rupte“, spune Costel Zăgan.
În timp, cultul penticostal a prins teren la oamenii din fostul sat Principele Mihai. În prezent, majoritatea localnicilor aparţin acestui cult. Pe principii religioase, au mulţi copii, iar acest spor natural poziţionează satul în topul localităţilor cu cea mai crescută natalitate din România. Are peste 2.500 de locuitori, iar fiecare familie are, în medie, şase-şapte copii. Majoritatea muncesc în străinătate şi investesc masiv în sat. ;
Al doilea sat Tudor Vladimirescu din judeţul Botoşani este în comuna Avrămeni şi împărtăşeşte într-o oarecare măsură istoria celui din comuna Albeşti, chiar dacă localităţile se află la 70 de kilometri una de cealaltă, în colţuri diferite ale judeţului. Şi satul din Avrămeni se numea la început Principele Mihai. A fost înfiinţat câteva luni mai târziu decât omonimul său din Albeşti. A fost înfiinţat, evident, tot în cinstea principelui Mihai, pe terenurile moşiei satului Sârbi, aflată atunci în stăpânirea epitropiei Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi.
Coloniştii veneau de această dată din Bucovina de Nord, din sate care astăzi se află în Ucraina. Mai precis, este vorba despre colonişti din Tureatca, Târnăuca, Mihoreni şi Poeni. La început au venit doar 20 de familii în 1922 şi acestea au reprezentat nucleul satului Principele Mihai din Avrămeni. Abia în 1925, învăţătorul Ioan Trufin din satul Sârbi, ajuns şi deputat, reuşeşte să sistematizeze satul şi să aducă un al doilea val de colonişti din Bucovina de Nord. Interesul era acelaşi: bucovinenii din fostul Imperiul Austro-Ungar trebuia să ridice economic zona.
La fel ca şi în cazul satului Principele Mihai din Albeşti, la Avrămeni, experienţa şi hărnicia bucovinenilor au făcut minuni: satul a devenit cel mai dezvoltat din regiune şi avea o populaţie numeroasă. A împărtăşit, însă, soarta omologului său din comuna Albeşti, în anii comunismului. În anul 1948, şi denumirea acestui sat a fost schimbată în Tudor Vladimirescu.
Acelaşi proces de epurare a chiaburilor a avut loc şi în Principele Mihai din Avrămeni. Totuşi, spre deosebire de satul geamăn din Albeşti, în această zonă efectele epurărilor comuniste au lăsat urme mai adânci. Mai precis, satul a fost aproape distrus, reuşind cu greu să se ridice în urma colectivizării. Astăzi mai este locuit de 800 de persoane şi nu s-a pus niciodată problema revenirii la vechea denumire.
