Unuia dintre ei i-a revenit sarcina să îi înveţe pe răniţii care erau analfabeţi să scrie şi să citească.
Zece studenţi la Teologie şi mai mulţi seminarişti au mers în mod voluntar în data de 20 august 1916, în primele zile ale mobilizării generale pentru Primul Război Mondial, la Compania I Sanitară a Corpului I de Armată din Craiova, pentru a fi trimişi pe front.
Studenţii şi seminariştii care s-au înrolat în mod voluntar, scrie Adevărul, au fost trimişi în spatele frontului în spitalele de răniţi.
„Aşa îi regăsim la Spitalul de Cruce Roşie Nr. 24 din Craiova, unde au ajutat personalul medical la pansarea răniţilor, la administrarea tratamentelor. A urmat apoi Spitalul Militar de la Galaţi pentru ca pe la jumătatea lunii decembrie a anului 1916 să pornească spre Iaşi, dar din cauza troienelor de zăpadă au trebuit ca împreună cu cei 200 de răniţi din trenul sanitar să înnopteze în gara Cucuteni. Fiind în seara Ajunului de Crăciun, tinerii noştri teologi şi seminarişti, pentru a ridica moralul celor din vagoane, nu au ezitat şi au pornit cu colindul“, arată pentru Adevărul istoricul Gabriel Sarcină.
Sanitarii teologi au ajuns la Botoşani, în data de 1 ianuarie 1917, unde şi-au reluat activitatea sub denumirea de Spitalul Militar al Corpului I Armată de Chirurgie şi Mecano-Terapie.
Unuia dintre ei i-a revenit sarcina să înveţe pe răniţii care erau analfabeţi să scrie şi să citească.
„Constatându-se că existau numeroşi răniţi care nu ştiau carte, şeful Spitalului colonel dr. C. Gruescu din Turnu Severin a fost de acord să se organizeze o sală de clasă cu bănci şi tablă. Rolul de învăţător i-a revenit gorjeanului Gheorghe Curelea student la teologie în anul IV care timp de un semestru (...) a învăţat să scrie şi să citească 80 de discipoli”, menţionează istoricul.
Cine au fost „sanitarii teologi“
Ca urmare a ofensivei inamicului, spitalul a fost mutat la Târgu Frumos şi a început să funcţioneze începând cu data de 1 august 1917.
Iată numele celor zece studenţi teologi: Titu Trandafirescu (Mehedinţi), Emanuel Frumuşeanu (Gorj), Elefterie Marinescu (Romanaţi), Gheorghe Curelea (Gorj), Toma Măruţă (Gorj), Nicolae Beuran (Gorj), Alexandru Ciobănescu (Gorj), Marin Ionescu (Olt). Asemănător, numele celor patru seminarişti erau: Ion Zamfirescu (Teleorman), Gheorghe Brănescu (Dolj), Vasile Runcanu şi Ciontescu, ambii gorjeni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024