Artista din Botoșani, cunoscută în toată România, a trăit o poveste de dragoste ce pare desprinsă din romane.
Daniela Condurache, una dintre cele mai iubite artiste, a trăit o poveste de dragoste intensă, dar care s-a finalizat printr-un divorț prietenesc. Carierele celor doi și niște răuvoitori au contribuit la finalul unei povești de dragoste fabuloase, iar artista își asumă pe deplin partea ei de vină.
Prima scânteie s-a aprins pe când avea șase ani, erau colegi de școală, însă flacăra iubirii s-a aprins când s-au reîntâlnit după mulți ani. Confesiunile au fost făcute de artistă într-un interviu acordat regretatului Aurelian Preda, preluate acum de starpopular.ro.
”Prima dragoste a fost la șase ani, când eram preșcolari, am fost colegi. E vorba despre Constantin Mândrișteanu, căruia i-am devenit soție. Eram colegi și aveam afinități unul față de altul. Ne-am regăsit după mulți ani la Orchestra Rapsozii Botoșanilor. Bucuria de a ne revedea după atâta timp a fost reciprocă, ne-am redescoperit unul pe celălalt. El avea atunci altă prietenă, eu alt prieten. Fiind împreună în fiecare zi, în turnee, ne-am apropiat”,
a mărturisit Daniela Condurache.
Flacăra iubirii se aprindea din ce în ce mai tare, iar celebrul trompetist voia să-și lege destinul de îndrăgită artistă. Deși simțea că e omul pe care îl iubește, Daniela Condurache i-a întors spatele. Timpul i-a întărit, însă, convingerea că el este alesul, așa că i-a trimis o scrisoare în care artista și-a exprimat sentimentele.
”El a făcut primul pas! Eu fiind răsfățată, mă întâlneam cu celălalt băiat, eram curtată, la una dintre solicitările lui i-am întors puțin spatele, nu a fost un refuz categoric, dar nu m-am lăsat. A trecut o bună perioadă de timp, am calculat și mi-am dat seama că am făcut o mare prostie. Pentru că tot timpul simțeam ceva pentru el, în mod deosebit! Mult mai profund! I-am scris o scrisoare, eu am greșit, eu trebuia să… i-am dat de înțeles că mi-a părut rău ceea ce am făcut și dacă mai există acea posibilitate de a relua acel drum tandru cu posibilitatea de a fi împreună. Eu nu mă gândeam la căsătorie, însă pe parcursul timpului îmi dădeam seama că-l iubeam. Și am reluat acea relație, frumos, eram îndrăgostit unul de altul la maximum. Trăiam o dragoste nebună! M-a cerut în căsătorie, a făcut totul ca la carte, a venit să mă ceară de la părinți”,
a mai mărturisit îndrăgită artista.
A urmat o nuntă că-n povești, la Botoșani, unde 300 de invitați au sărbătorit dragostea celor doi artiști. Nașă le-a fost Laura Lavric, la dorința Danielei Condurache. Și-au trăit, însă, căsnicia la distanță din cauza turneelor, fapt ce i-a dus la divorț. Artista a mărturisit că în căsnicia de 16 ani a fost numai lapte și miere, ba chiar și în zilele noastre încă își mai poartă respect unul altuia.
”Am fost foarte fericiți! Copii nu am avut, am fost prea mult pe drumuri amândoi. Am fost mulți ani despărțiți, normal că am avut printre noi și foarte multă lume ca noi să nu fim împreună. Am fost căsătoriți 16 ani, motivul nostru la divorț: am fost prea mult timp plecată de acasă. La divorț aveam piciorul rupt, am mers la divorț la brațul lui. Adevărul e că orice bărbat are nevoie de nevastă acasă, măcar din când în când. Eu recunosc, ascensiunea profesională nu mi-a mai dat voie să stau acasă. Flacăra încă există, ne purtăm respect reciproc, colaborăm”,
a mai mărturisit Daniela Condurache.
Artista nu și-a mai refăcut niciodată viață sentimentală, dedicându-se în totalitate carierei artistice.
(Foto: starpopular.ro)
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024