Fiind în stare critică la spital, medicii l-au chemat pe fratele ei să o ia acasă, pentru că Luminița mai are două săptămâni de trăit.
Într-un sat din județul Botoșani, trăiește o tânără cu o poveste tragică de viață, o tânără care poate să spună că s-a născut a doua oară.
Livanu Luminița Elena, din comuna Vorniceni, are 34 de ani și, din păcate, este imobilizată la pat din cauza fostului soţ care, în urmă cu un an, aflat în stare de ebrietate, a lovit-o cu un fier în cap lăsând-o într-o baltă de sânge.
În timpul căsniciei a avut parte doar de bătaie şi muncă la câmp. Era luată de lângă copii și forţată să lucreze la câmp, iar copiii rămâneau acasă singuri și flamanzi.
În cele din urmă, copiii au fost luați de către stat, iar mama a rămas singură să îndure bătăile încasate zilnic. Într-una din zile, soţul ei, aflat sub influenta alcoolului, a întrecut orice măsură și a lovit-o în cap cu un metal dur, lăsând-o într-o baltă de sânge, fără a suna după ajutor. După câteva zile, alertaţi de strigătele ei, vecinii au sunat la ambulanţă şi a fost transportată la spital, dar starea ei de sănătate era din ce în ce mai rea.
După câteva săptămâni, Luminița a rămas paralizată, fără a mai putea vorbi măcar. La un moment dat, doctorii l-au chemat pe fratele ei mai mare să o ia acasă, că mai are maxim două săptămâni de trăit.
A adus-o la casa părintească, iar fratele s-a văzut nevoit să o îngrijească pe sora mai mică, care nu vorbea şi era nevoită să stea în pampers.
Un ultim miracol s-a întâmplat şi, după câteva săptămâni, petrecute acasă, Luminița a început uşor - uşor să vorbească, ba mai mult, să îşi miște picioarele.
Din păcate, fratelui mai mare îi este foarte greu să o îngrijească pe sora mai mică, să o spele, să o schimbe și să o hrănească pentru că nu are condițiile necesare pentru că el munceşte cu ziua prin sat.
Cei doi fraţi stau într-o casă care stă să se dărâme.
”Ar fi multe de spus despre aceasta biată fiinţă, care la doar 34 de ani trece prin calvarul vieţii ei, dar mai multe sunt de făcut. Poate cineva va dori să ne dea o mână de ajutor pentru că ne dorim să îi facem o cameră Luminiței şi să îi schimbăm soba. De asemenea, dacă puteți și aveți posibilitatea, ne dorim să cumpărăm pampers mărimea M, alimente, un aragaz, un frigider și o maşină de spălat semiautomată”,
Daniel Câșlariu, președinte Asociația ”Grup Civic” Botoșani
Dacă și dumneavoastră doriți să donați din puținul vostru o puteți face aici:
IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.
IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401. Codul Swift BTRLRO22.https://www.paypal.me/Asociatiagrupcivic
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024