Organizația Salvați Copiii prezintă mai multe poveşti ale refugiaţilor: de la copiii care şi-au pierdut tatăl, la copiii cu probleme medicale agravate de război.
Copiii refugiaţi din calea războiului din Ucraina care frecventează şcoala în comunităţile care îi găzduiesc au un risc mai mic de a se simţi singuri, însă ratele de înscriere la şcoală pentru aceşti copii rămân „îngrijorător de scăzute în Europa”, arată un raport Salvaţi Copiii.
În acest context, filiala din România a acestei organizaţii anunţă că lansează o campanie de conştientizare publică cu privire la nevoile acestor copii.
Salvaţi Copiii România anunţă că şi-a diversificat programul destinat copiilor refugiaţi din Ucraina şi, dincolo de asistenţa umanitară imediată, a creat un program de incluziune educaţională pentru aceşti copii.
În cadrul acestui program, peste 1.500 de copii ucraineni au primit sprijin, 600 dintre ei fiind susţinuţi să intre în programul special de tip After School, în limba ucraineană, respectiv în cadrul şcolilor de vară, derulate în 14 şcoli/centre educaţionale. Alţi 900 de copii au fost înscrişi la activităţile Şcolii Mobile.
Salvaţi Copiii prezintă, la zece luni de la începutul exodului din Ucraina, poveşti ale unor copii plecaţi din comunităţile lor din Ucraina pentru a se feri de ororile războiului.
Printre ei se regăsesc trei frați rămași fără casă, care au ajuns la Botoșani.
Anna, 7 ani, Anton, 16 ani, şi Luca, 4 ani, au ajuns în România la începutul lunii martie, la puţin timp după ce a început un război care nu s-a terminat, deşi cei trei fraţi au sperat toată vara că se vor putea întoarce acasă.
Ei au plecat din Harkov spre Republica Moldova, după ce casa lor a fost avariată de bombe.
Acum locuiesc în Botoşani, unde copiii mai mari studiază online cursurile, conform programei din Ucraina (clasa a I-a şi clasa a X-a), iar băiatul de 4 ani merge la grădiniţă în Botoşani.
Toţi merg la cursuri de învăţare a limbii române. Pe timpul verii, copiii au frecventat programele educaţional-recreative organizate în perioada de vară de către Salvaţi Copiii.
Tatăl lor, care a venit cu ei, s-a întors în Ucraina, iar mama a intrat în programul de asistenţă umanitară al Salvaţi Copiii România.
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024
Tragedie înainte de o nuntă: O tânără și părinții ei găsiți morți în apartament
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024
Avarie în municipiu din cauza unui patron: Mii de botoșăneni lăsați FĂRĂ apă
Oana Sava
Oct 06, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – MESAJ important pentru suporteri
Oana Sava
Oct 06, 2024