Programul se adresează exclusiv proprietarilor de case din România.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat marți un program prin care aproximativ 9.000 de beneficiari pot primi până la 15.000 de euro. Bugetul total este de 100 de milioane de euro.
Proprietarii de case din România vor putea accesa o primă în valoare de maxim 15.000 de euro, prin care îşi pot eficientiza din punct de vedere energetic imobilele, a anunţat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, în conferinţa de lansare în consultare publică a Ghidului de finanţare pentru Programul „Casa Eficientă Energetic”.
Programul ‘Casa Eficientă Energetic’ intră în consultare publică şi toţi românii vor putea să parcurgă Ghidul (de finanţare, n.r.), vor putea să-i aducă adăugiri şi să facă şi completări, dacă va fi cazul, arată Capital.
Programul se adresează exclusiv proprietarilor de case din România.
”Prin acest program, aceştia pot să-şi eficientizeze energetic locuinţele pe care le au, accesând o primă de eficienţă energetică de până la 15.000 de euro, cu care vor putea să-şi instaleze sisteme de termoizolaţie, ferestre, centrale de condensaţie, panouri solare, sisteme de iluminat cu LED, toate sistemele posibile pe care românii şi le pot achiziţiona şi astfel să-şi transforme casele în case eficient energetic”, a afirmat Alexe.
Acesta a adăugat că, în momentul de faţă, în România există case care pierd prin pereţi cel puţin 30% din energia pe care au în interior, 25% prin acoperişuri şi 25% prin ferestre.
„Deci, fiecare dintre noi nu face altceva decât, lună de lună, să arunce banii pe geam sau să-i piardă prin tavan…”, a spus oficialul.
Ministrul de resort a estimat că de Programul „Casa Eficientă Energetic”, al cărui buget este de 100 de milioane de euro, vor putea beneficia aproximativ 9.000 de proprietari de case.
În ceea ce priveşte etapele ce trebuie urmate de solicitanţi pentru a acesta noul program, demnitarul a precizat că toate documentele vor fi depuse online.
„Imediat după lansarea oficială a programului, după ce va trece perioada de consultare publică şi va fi publicat în Monitorul Oficial, fiecare dintre noi va trebui să depună online o cerere, la care va ataşa copia de buletin, actul de proprietate asupra casei, certificatul energetic al locuinţei şi auditul din care să rezulte că la final investiţia va fi mai eficientă energetic. Pentru această etapă, vom avea la dispoziţie 60 de zile, pe durata căreia se pot face completările de rigoare. După ce fiecare dintre român va fi desemnat ca beneficiar a programului, perioada de implementare a investiţiei va fi de 18 luni, iar la final AFM trebuie să deconteze 60%, până la maxim 15.000 de euro din investiţie”, a susţinut ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Watch Dogs”, poveste despre destin pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024