Candidații au trecut deja de evaluarea psihologică.
Potrivit unui anunț publicat luni, 16 ianuarie, „în urma susținerii evaluării psihologice din data de 04.01.2023, ora 08:15, la sediul Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne”, șase candidați înscriși la concursurile organizate de Direcţia Generală Anticorupţie pentru ocuparea posturilor de șef serviciu la Serviciile Județene Anticorupție Brașov, Botoșani și Vrancea ”au fost declarați «APT pentru ocupare post de conducere prevăzut cu studii superioare/universitare»”.
Postul de șef serviciu la SJA Botoșani a fost scos la concurs în data de 8 decembrie 2022:
”În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Generală Anticorupţie scoate la concurs, în vederea încadrării prin recrutare din sursă internă, din rândul ofițerilor de poliție care îndeplinesc condițiile legale, postul de șef serviciu la Serviciul Județean Anticorupție Botoșani”.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024