Valeriu Iftime a explicat decizia privind reducerea contractelor jucătorilor şi antrenorilor. Președintele consiliului de administrație de la FC Botoșani susține că situaţia financiară a clubului nu este foarte bună şi că, dacă nu se aplică diminuarea cu 25% a drepturilor financiare, există riscul ca echipa să intre în insolvenţă și să nu mai onoreze deloc contractele.
În acelaşi timp, scrie Pro Sport, conducătorii clubului botoşănean vor să schimbe politica salarială. De anul viitor, jucătorii îşi vor primi salariile în funcţie de locul în clasament.
"Este o acţiune prin care echilibrăm bugetul, vrem să aducem cheltuielile la nivelul veniturilor. Salariile sunt foarte mari, sunt 30 de procente peste drepturile TV. Situaţia financiară a clubului nu este foarte bună, am acumulat an de an nişte datorii şi dacă nu luăm acum nişte măsuri, vom avea mari probleme în viitor”,
Valeriu Iftime, președinte CA FC Botoșani.
3,9 milioane euro sunt cheltuielile clubului într-un an potrivit președintelui CA.
El este convinsă că măsura va fi aplicată și de alte cluburi din Liga 1 și că prin această decizie se motivează fotbaliștii să ocupe locuri fruntașe.
”Ei produc spectacolul sportiv, de aici se încasează banii. Produc bani, primesc bani. Dacă jucăm cu stadionul gol şi fără niciun sponsor, nu poţi să ai bani. Le-am spus: drepturile TV sunt ale voastre. Vor avea salarii sigure. S-a exagerat mult că tăiem salariile. Facem nişte eforturi să ţinem fotbalul",
Valeriu Iftime, președinte CA FC Botoșani.
Acesta a detaliat și modul în care vor fi plătiți antrenorii și fotbaliștii.
"Dacă termină campionatul pe locul patru vor avea salariile actuale. La locul 10, nu mai au salariile actuale. Din decembrie, fiecare salariu se raportează la locul în clasament. Eşti pe locul doi, ai salariu mai mare. Eşti pe 10, ai alt salariu",
Valeriu Iftime, președinte CA FC Botoșani.
Conducerea clubului a operat tăierile drepturilor financiare în momentul în care echipa se afla pe locul 4.
CITEȘTE ȘI:
Şefii FC Botoşani au tăiat… optimist salariile: Odată am fost cu banii în geantă şi ne-au bătut
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024