Vineri, 27 noiembrie 2015, se închide seria consultărilor publice cu societatea civilă, ONG-uri sau mediul de afaceri în cadrul inițiativei primarului Ovidiu Portariuc ”Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoșani în următorii 10 ani”.
Ultima întâlnire este cu reprezentanții tuturor partidelor politice de la Botoșani.
”Astăzi de la 14:30 avem ultima etapă a consultărilor publice cu privire la pactul propus de pace politică la Botoșani și dezvoltarea municipiului după ce în celelalte zile am avut întâlniri cu toate categoriile profesionale și de vârstă, pensionari, tineri, mediu de afaceri, sindicate, ONG-uri. Astăzi avem întâlnirea cu membrii partidelor politice, cu reprezentanții partidelor politice. Până în prezent ne-au confirmat prezența reprezentanții ALDE, reprezentanți UNPR, reprezentanți partidului Național Liberal Creștin și Democrat, reprezentanții mișcării populare, Partidului România Mare, Partidului Social Democrat, așteptăm și confirmarea din partea Partidului Național Liberal. Cu siguranță cred că vor participa și ei la aceste consultări și în final sper să cădem de acord pe această strategie comună pe următorii 10 ani„, a spus primarul Ovidiu Portariuc.
Din partea PNL a confirmat prezența la consultări co-președintele Costel Șoptică. Urmează să fie contactat telefonic și celălat lider al liberalilor, Cătălin Flutur. (G.E.)
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024