A fost confirmat virusul pestei porcine africane la un porc domestic.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Botoșani s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară având în vedere confirmarea virusului de PPA la un porc domestic găsit mort într-o exploatație non-profesională din localitatea Hănești, comuna Hănești.
În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-a stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km, care este inclusă în zona de supraveghere cu o rază de 10 km în jurul focarului.
“Facem apel la sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia acesteia”,
a menționat prefectul Dan Șlincu.
Reamintim crescătorilor de porcine că orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Aruncarea cadavrelor de porci este o faptă deosebit de gravă, putând fi sancționată inclusiv penal. Toate animalele suspecte trebuie ucise / sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.
Pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Mașină proiectată direct în gardul unei case: Șoferul era BĂUT - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
O adolescentă din Botoșani în semifinale la „Norvegienii au talent” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024