O parte dintre susținătorii evenimentului estival ar veni în ședința extraordinară de Consiliul Local care se va întruni probabil săptămâna viitoare, pentru a-și susține cauza: adică pentru a fi organizat Summer Fest.
Ovidiu Portariuc spune că din punctul său de vedere acest eveniment ar trebui să aibă loc chiar cu bani publici și nu înțelege opoziția consilierilor liberali: ”Nu mi se pare normal și mă bucur pentru acei primari care au CL. Din păcate la Botoșani ne confruntăm de aproape 3 ani cu opoziția consilierilor PNL, pe tot ceea ce înseamnă evenimente pentru botoșăneni. Ar trebui să-și dea seama că sunt trimiși de botoșăneni acolo și trebuie să le reprezinte interesele”.
Primarul mai spune că ar avea semnale că o parte dintre cetățeni vor veni la ședința de CL pentru a susține proiectul de hotărâre ce va fi reintrodus pe ordinea de zi.
”M-au întrebat dacă pot să vină în ședința de CL să susțină realizarea unui festival la Botoșani. I-am invitat să vină în prima ședință, ei mi-au solicitat să fie publică ședința să vadă și ei care sunt acei consilieri care se opun organizării unui festival în municipiul Botoșani. I-am invitat să participe la ședință să vadă și ei cum decurg lucrurile în ședință”, a spus marți, 11 august edilul șef al Botoșaniului.
Ca atare i-a trasat viceprimarului Cosmin Andrei sarcina reintroducerii proiectului și inițierii de demersuri pentru organizarea Summer Fest, însă pe Pietonalul Unirii pentru că: ”Atâta vreme cât locația nu este acceptată de către comercianți, organizatorul nu își poate recupera banii, nu poate garanta un minim de venit pentru a aduce artiștii” și fără să fie implicați doar bani din sponsorizări pentru că : ”Peste tot se organizează din bani publici pentru că nu este corect să impozitezi agenții economici de două ori. Pe de o parte ei susțin bugetul local și te mai duci o dată să-i taxezi pentru evenimente. Nu e normal și nu e corect”.
Discuția a fost reluată după ce atât Copălău cât și Vlăsinești au anunțat recent organizarea de festivaluri în comune, cu artiști renumiți. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024
Tragedie înainte de o nuntă: O tânără și părinții ei găsiți morți în apartament
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024
Avarie în municipiu din cauza unui patron: Mii de botoșăneni lăsați FĂRĂ apă
Oana Sava
Oct 06, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – MESAJ important pentru suporteri
Oana Sava
Oct 06, 2024