Timp de trei zile, loturile sportive a 12 Inspectorate Județene pentru Situații de Urgență din țară, și-au demonstrat abilitățile și experiența profesională în cadrul etapei finale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență care a avut loc la Sibiu.
În cadrul acestei competiții, salvatorii de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență: Bacău, Bihor, Sibiu, Călărași, Mureș, Neamț, București-Ilfov, Gorj, Cluj, Ialomița, Constanța și Botoșani, s-au înfruntat în patru probe, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”,„Ștafeta 4 x 100 m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.
Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani a urcat pe podium, ocupând locul al II-lea la proba „Ștafeta 4x100 m” și locul al VI-lea în clasamentul general.
Competiția se organizează anual şi are ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024
CLIPUL ZILEI: Cele 10 cuvinte ale unui consilier județean
Oana Sava
Oct 24, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapei a XVI-a din Superliga: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024