După trei zile de fotbal de calitate, evenimentul sportiv organizat în acest an la Botoșani s-a încheiat cu festivitatea de premiere a participanților și a câștigătorilor.
"Cupa A.S.P.R." 2023 la minifotbal, organizată de Asociația Sportivă a Pompierilor din România, a ajuns la final.
Baza Sportivă Junior Botoșani s-a umplut începând cu ora 18:00, atunci când s-a dat startul finalei mici. Cele două pierzătoare din semifinale, ISU Brașov și ISU Gorj, s-au întrecut pentru locul III. După 1-1 în timpul regulamentar, gorjenii au reușit să urce pe podium după loviturile de departajare.
A urmat apoi cea mai așteptată partidă a turneului, finala mare, între gazda ISU Botoșani și ISU Mureș. Încurajați din tribună de o galerie formată din colegi și microbiști, botoșănenii s-au apărat excelent în prima repriză, încercând să înscrie pe contraatac, iar la pauză scorul a fost 0-0.
Tactica nu a funcționat și în repriza a doua. Pompierii mureșeni au marcat două goluri spectaculoase, ultimul cu 10 minute înaintea fluierului de final. ISU Botoșani s-a dus pe atac, însă nu au reușit să înscrie golul de onoare, finala mare încheindu-se cu scorul de 2-0 în favoarea colegilor de la Mureș, care au devenit campionii acestei ediții.
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024