Angajaţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani s-au mobilizat astăzi pentru Constantin, un adolescent de 17 ani, care are nevoie de sânge.
Apelul a avut un ecou imediat, iar pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au mers să doneze sânge, atât pentru el, cât și pentru alți oameni care au nevoie de transfuzii.
Au fost întâmpinați, ca de fiecare dată, de personal medical foarte bine pregătit și dedicat acestei profesii, care le-au oferit toate informațiile necesare înainte de donare.
Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului, având în vedere faptul că sunt angajați ISU care donează sânge de mai multe ori pe an și trebuie să respecte intervalul minim între donări.
Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc ca oamenii să conștientizeze faptul că o picătură de sânge poate să salveze viața unui om, iar aceasta nu este doar o expresie, ci o realitate pe care foarte multe persoane o trăiesc, la un moment dat în viață.
La Centrul de Transfuzii Sanguine Botoșani se poate dona de luni până vineri, între orele 07:30 - 13:30.
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024