Iulian Rotariu, singurul român care a participat la ultramaratonul Gobi March 2016, a încheiat competiţia pe locul 4, la doar 1.37 minute faţă de primul concurent care a trecut linia de sosire.
Iulian a alergat pentru a susţine cauza copiilor cu autism. Subofiţerul ISU în vârstă de 40 ani, este primul român care participă la ultramaratonul „GOBI MARCH”.
Cursa s-a desfăşurat în perioada 19 - 26 iunie, în deşertul Gobi, situat între China şi Mongolia. Competiţia, organizată de Asociaţia „4 Deserts”, a fost o cursă autosusţinută.
Participanţii au alergat 250 de km, timp de şapte zile, cu întregul echipament (alergare, cazare şi masă), în spate. Pe traseu, concurenţii au fost nevoiții să facă faţă celor patru anotimpuri. Startul a fost dat de la 2.500 metri altitudine, în condiţii de iarnă.
Traseul urcă până la 3.300 metri, unde au înfruntat viscolul, apoi au coborât până la 500 de metri altitudine. Ultimele trei zile au alergat pe nisip, la o temperatură de peste 40 de grade Celsius. Sursa: romania – actualitati.ro
O tânără pe motocicletă izbită de autoutilitara unui sucevean
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Monica Davidescu, dezvăluiri despre divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
17 botoșăneni evacuați dintr-un bloc din municipiu, după ce un apartament a fost cuprins de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Congrese medicale organizate și la Botoșani: Orice medic din orice specialitate are de învățat
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024