Coaliția de guvernare a anunțat o creștere salarială în sistemul bugetar, începând cu luna iulie.
Coaliția ar urma să acorde „un sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public”, se precizează într-o postare a Guvernului României.
Sindicatele din Poliția Română trag un semnal de alarmă și avertizează că, de la 1 iulie, polițiștii ar urma să aibă un venit mai mic decât îl au în prezent.
Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, a declarat, pentru Bugetul.ro, că este îngrijorat că în comunicatul Coaliției PNL-PSD-UDMR nu mai apare amendamentul privitor la actualizarea salariului de grad, de circa 100 de lei.
Ei bine, dacă nu se va produce această actualizare, începând cu luna iulie, polițiștii ar urma să aibă veniturile mai mici decât le au acum, dat fiind că de la 1 iulie nu vor mai primi norma de echipament, de aproximativ 235 de lei, după cum a precizat Vasile Zelca.
„Dacă ei nu vor actualiza salariul de grad, creșterea va fi netă, în medie, undeva, la vreo 210 lei”, a subliniat, pentru Bugetul.ro, liderul SNPPC.
„Noi nu vorbim de o majorare salarială și vreau să precizați acest lucru. Noi vorbim de o restanță. Recuperăm o pătrime din restanța pe care Statul Român ne-o datorează de la 1 ianuarie 2022. Or, acuma primit doar un sfert din ce aveam de primit.
Da (n.r. – rămân valabile calculele pe care vi le-am transmis în aprilie), dar trebuie să mai stabilim, în zilele următoare, dacă mai rămâne în picioare și amendamentul cu acel salariu al gradului, pentru funcția îndeplinită – actualizarea salariului de grad, de până în 100 de lei, că nu mai apare în postarea celor doi președinți ai Coaliției, nici la domnul Ciucă, nici la domnul Ciolacu. Și trebuie să vedem dacă rămâne în picioare și acea actualizare a salariului de grad, pentru că, dacă nu mai apare, suntem pe minus, nu mai suntem pe plus, cu nimic.
Pentru că se va sista plata normei de echipament – de 235 de lei, cam așa este, iar creșterea de care vorbeam (n.r. – în aprilie) e de până în 300 de lei. Dacă ei nu vor actualiza salariul de grad, creșterea va fi netă, în medie, undeva la vreo 210 lei. Deci, noi vom pierde, de fapt. La venit, nu la salariu”, a declarat Vasile Zelca.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024