Și Ministerul Apărării va fi angrenat în lupta contra pestei porcine.
Guvernul României pregătește o hotărâre de guvern pentru aprobarea măsurilor de control și eradicare a pestei porcine africane în România.
Printre altele, Executivul urmează să le interzică țăranilor să dețină mai mult de 15 porci în propria gospodărie. De asemenea, crescătorii de porci nu vor mai avea dreptul să dețină în exploatație masculi necastrați mai mari de 4 luni, după cum am scris deja AICI, la 24 ianuarie.
Conform proiectului de act normativ citat, angajații Ministerului de Interne – polițiștii, polițiștii de frontieră, jandarmii și personalul IGSU – vor avea grijă ca noua legislație să fie respectată.
Mai precis, polițiștii vor asigura:
– controlul în vederea respectării de către deținătorii de porcine a prevederilor prezentei hotărâri;
– controlul circulaţiei porcinelor, pe drumurile publice şi sancționarea mişcării porcinelor și deținerii ilegale a acestora;
– confiscarea animalelor care sunt transportate ilegal și a mijloacelor de transport care sunt utilizate la transportul acestora.
De asemenea, și Ministerul Apărării Naționale va fi angrenat în lupta contra pestei porcine africane.
Potrivit Bugetul, MApN va asigura „sprijinul necesar organizării prompte a centrelor de intervenție în teren, cât mai aproape de focar, inclusiv prin punerea la dispoziția acestora a unor facilități existente în unitățile militare ce pot fi dislocate în acest sens”.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024