Propunerea legislativă vizează obligația Poliției Rutiere de a semnala prezența radarelor.
Senatul a adoptat tacit, la începutul lunii martie, o propunere legislativă de modificare a Ordonanței de Urgență (OUG) 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Printre modificări se numără și una referitoare la amplasarea dispozitivelor radar. Conform proiectului de lege, echipajele de poliție nu vor mai avea voie să stea la pândă pentru a prinde șoferii care depășesc limita de viteză.
Amplasarea radarelor pentru măsurarea vitezei autovehiculelor va trebui semnalată din timp conducătorilor auto.
„Autovehiculele poliţiei, staţionate sau în deplasare, cu care poliţiştii rutieri se află în misiune de supraveghere şi control, utilizează semnale de avertizare luminoase şi sau sonore. Folosirea dispozitivelor de măsurare a vitezei se face doar de către poliţiştii rutieri din autovehiculele poliţiei inscripţionate sau din afara acestora, la loc vizibil pentru participanţii la trafic”,
se precizează în textul proiectului de lege, potrivit realitatea.net.
În plus, șoferii vor avea dreptul să folosească dispozitive de detectare a radarelor Poliției Rutiere. Dar nu și aparate de bruiaj, care să împiedice stabilirea viteze de deplasare a mașinii.
Noua lege stabilește că Poliția Rutieră va fi obligată să anunțe prezența radarelor fie prin indicatoare rutiere, fie prin mass-media.
„Poliția Rutieră avertizează conducătorii de autovehicule în legătură cu prezența în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei”,
se arată în propunerea legislativă.
Astfel, șoferii pot afla unde sunt amplasate radarele poliției de la televizor, radio sau pe internet. Sau pot întâlni indicatoare rutiere care semnalează prezența unui radar.
Se răcește vremea: PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024