Misiunea polițiștilor locali a avut ca scop organizarea și desfășurarea unui comerț legal.
În perioada 15 - 24 mai 2024, Poliția Locală a municipiului Botoșani, prin intermediul polițiștilor locali care au atribuții în domeniul comercial, au desfășurat misiuni pentru organizarea şi desfășurarea unui comerț legal, sigur şi civilizat, în conformitate cu competențele deținute potrivit Legii nr. 155/2010, pe întreg teritoriul municipiului Botoșani.
În Piața Centrală, mai exact în Hala de Lactate, a fost constatată o contravenție ca urmare a faptului că un comerciant folosea un aparat de cântărire a mărfii neverificat metrologic şi a fost sancționat cu amendă contravențională de 200 lei.
De asemenea, un alt comerciant a fost sancționat cu 200 lei, din cauza faptului că a omis să afișeze eticheta de produs conform prevederilor Legii nr. 145/2014.
Polițiștii locali botoșăneni atrag atenția consumatorilor, că fiecare comerciant este obligat să afișeze eticheta produsului comercializat, care trebuie să conțină următoarele elemente:
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024