O nouă acțiune a polițiștilor botoșăneni.
În ultimele 4 săptămâni, Serviciul de Probaţiune Botoşani din cadrul Direcţiei de Probaţiune (Ministerul Justiţiei), împreună cu Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Botoşani din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani (Ministerul Afacerilor Interne) şi cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani (Agenţia Naţională Antidrog) au organizat şi desfăşurat 4 sesiuni în cadrul Programului naţional de prevenţie destinat persoanelor care au comis infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice „În siguranţă la volan. Stop accidentelor!”.
Sesiunile desfăşurate au avut drept scop reintegrarea socială a acestor acestor persoane, reducerea riscului de victimizare în rândul populaţiei, precum şi creşterea gradului de conştientizare a grupului ţintă cu privire la pericolele la care se expun, atât ei cât şi ceilalţi participanţi la trafic, în situaţia în care nu respectă normele legale.
Sesiunea nr. 3 a Programului, având drept temă “Procesul decizional la volan şi perspectiva victimei”, a oferit informaţii referitoare la efectele consumului de alcool/droguri/substanţe psihoactive la volan, la identificarea procesului decizional în trafic şi la conştientizarea modului în care consumul de substanţe modifică procesele psihice, autocontrolul, comportamentul violent şi reacţiile motrice. În acest context, participanţii au putut proba, cu sprijinul lucrătorilor Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, ochelarii care simulează efectele drogurilor sau alcoolului (pe timp de zi şi de noapte).
De asemenea, s-a pus accentul şi pe conştientizarea perspectivei victimei si pe realizarea de exerciţii de solidaritate umană în sprijinul victimelor accidentelor rutiere.
La activitate au participat 18 persoane aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune, beneficiari direct ai Programului de prevenţie „În siguranţă la volan. Stop accidentelor!”.
Următoarea serie de 4 sesiuni, cu alţi beneficiari, va fi reluată în luna ianuarie a anului 2023.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024