O amplă acţiune a poliţiştilor botoşăneni a avut loc sâmbătă şi duminică.
În perioada 4-5 mai 2019, poliţiştii oraşului Flămânzi au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de violenţă şi a actelor ilicite de comerţ. Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost legitimate 60 de persoane şi controlate 19 unităţi economice şi 27 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 11.000 de lei.
Totodată, a fost depistat pe raza comunei Frumuşica un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar la testarea alcoolscopică a rezultat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024