Primăria Darabani are conturile blocate. Asta susţine preşedintele Consiliului Judeţean, care intenţionează să iniţieze un proiect de hotărîre prin care să aloce un ajutor financiar instituţiei din nordul judeţului.
Din cauza datoriilor pe care le înregistrează, dar mai ales a faptului că la intervenţia consilierilor judeţeni PNL urbei i s-a tăiat o bună parte din banii pe care executivul CJ vroia să îi repartizeze, instituţia nu îşi mai poate desfăşura activitatea în regim normal. „Este în blocaj financiar şi în măsura în care avem posibilitatea trebuie să îi ajutăm”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Primăria Darabani are nevoie urgentă de circa 500.000 de lei, însă CJ nu va aloca probabil decît aproximativ jumătate din această sumă. Banmii ar urma să fie daţi din fondul de rezervă, conducerea CJ urmînd să iniţieze un proiect de hotărîre care să fie suspus dezbaterii consilierilor judeţeni cu ocazia primei şedinţe.
La începutul lunii februarie consilierii liberali au amendat proiectul de buget propus de şefii CJ şi au diminuat cu 300.000 de lei suma pe care aceştia doreau să o distribuie Primăriei Darabani. Aceasta este condusă tot de un membru PNL, Ghiorghi Burlacu, numai că s-ar fi dorit sancţionarea lui pentru rezultatele nesatisfăcătoare obţinute la alegerile prezidenţiale.
În repetate rînduri preşedintele Consiliului Judeţean a reproşat deputatului Florin Ţurcanu imixtiunea în treburile administrative ale instituţiei. „Îşi plătesc poliţe între ei”, declarase Mihai Ţâbuleac. În ciuda celor întîmplate la şedinţa CJ de împărţire a banilor pe localităţi, parlamentarul a declarat că nici el şi nici consilierii liberali nu au iniţiat vreun proiect de hotărîre : „Şi primul şi al doilea proiect tot dl.preşedinte Ţâbuleac l-a semnat, nu noi”.
Un șofer plin de fumuri, polițiștii l-au lăsat să aștepte 72 de ore după permis
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
FAZA ZILEI: Un botoșănean a evadat din propria casă pentru a da o lovitură
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
RAZIE cu câini și trupe speciale în zona Centrului Vechi dar și în alte cartiere ale orașului
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Patron din Botoșani reținut după ce și-a amenințat o fostă angajată cu moartea – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Secretar de stat plimbat de PSD-iști prin școlile aflate în renovare
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024