Au fost legitimate aproximativ 120 de persoane și au fost controlate 90 de autovehicule.
La data de 27 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune cu efective mărite, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Botoșani, Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașului Săveni și Poliției Orașului Ștefănești.
Obiectivul principal al acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere prin impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.
Totodată, au fost verificate și unitățile economice cu privire la respectarea prevederilor legale incidente.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 120 de persoane și au fost controlate 90 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 de lei.
Dintre acestea, peste 60 de sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul rutier, 3 sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, două sancțiuni, în valoare de 1.800 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
De asemenea, în cadrul activităților desfășurate au fost reținute 6 permise de conducere.
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Ediție a VI-a a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un copil de doi ani din Botoșani a obținut Premiul I la un concurs interjudețean de bătut toaca
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Declarația zilei 25 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024