Numărul cetățenilor ucraineni care intră în țara noastră prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret a crescut în această dimineață, după ce Rusia a atacat Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul șef Ilie Poroch, a declarat că în prezent traficul în Vamă se desfășoară normal, chiar dacă numărul celor care tranzitează zona a crescut.
„Sunt participanți la trafic în PTF Siret, iar între aceștia sunt și cetățeni ucraineni. Față de zilele trecute numărul celor care tranzitează Punctul de Trecere al Frontierei a crescut, însă noi ne facem treaba”, a declarat pentru suceavalive.ro comisarul șef Ilie Poroch, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Siret.
Reamintim că Vladimir Putin a anunţat, joi dimineață, o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din estul ţării și a cerut armatei ucrainene să depună armele. Putin a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.
„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT. La scurt timp după anunțul președintelui rus, focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană. Aeroportul a anulat zborurile şi a evacuat pasagerii şi personalul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024