Constantin Simiriuc, polițistul local rănit în explozia din Parcul Tineretului de sâmbătă seara, a revenit la locul în care era să își piardă viața, după două zile. Era însoțit de fiica sa, îmbrăcată în uniformă de școală și care își ținea speriată, părintele de mână. Nu i-ar mai fi dat drumul știind că, luni, 14 septembrie 2015, la început de an școlar ar fi putut fi orfană de tată.
Constantin Simiriuc este polițist din anul 2008 și așa o nebunie nu a mai trăit. Are un bandaj la cap și încearcă să reproducă secundele dinaintea exploziei. Pe chip emoțiile nu i se văd, fața-i rămâne imobilă și încearcă din răsputeri să nu se lase copleșit. Cel puțin nu în fața fiicei sale. Pentru că, de la fereastra apartamentului în care Stelian Zahariuc a produs explozia, el a văzut moartea cu ochii.
”Incendii așa am mai văzut, dar cum s-a întâmplat aici, să văd în fața ochilor că-mi sare flacăra în față mie. Și apoi l-am văzut pe colegul celălalt. Eu am crezut că își dă foc în casă și m-am gândit că poate fi salvat Am venit să îl salvez să nu își dea foc singur el, nu m-am gândit la butelie și la gaz, nu m-am gândit la așa ceva. Am vrut să-l salvez pe el, nu m-am gândit că se poate omorî pentru că soția a vrut să dea divorț”, povestește polițistul local.
Și acu, după aproximativ 48 de ore de la sâmbăta neagră, mintea sa încearcă să înțeleagă măcar puțin ce a gândit sinucigașul când a pus și alte vieți nevinovate în pericol.
”De ce nu s-a dus undeva să-și dea foc? Așa m-a întrebat și fiica mea: tată de ce nu s-a dus pe un câmp să își dea foc? Am fost urcat în salvare cu un băiat de vreo 15, 16 ani care nu își revenea din atac pe panică, nu știa ce se întâmpla cu el, el pur și simplu a fost zguduit dintr-o dată”, spune în continuare polițistul local.
La lumina zilei, după ce totul s-a liniștit dimensiunea pagubelor poate fi observată cu ochiul liber. Lucrurile strânse într-o viață de om a femeii pe care-a iubit-o sinucigașul, erau împrăștiate în fața geamurilor, arse și deformate de flăcări. Înăuntru, apartamentul, o ruină cu pereții înnegriți din cauza fumului. În aer mirosul specific al focului, al lucrurilor mistuite și arse. (G.E.)
[[galerie-foto]]
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024