S-au făcut bancuri despre el, a fost temut mai ales de locuitorii Centrului Vechi dar și de muncitorii din fabricile comunismului pe care-i controla la sânge. Unele ”legende” spun că nu-l interesau funcțiile celor care încălcau legea în ”orașul lui” și chiar l-a persiflat pe ”marele” Adrian Copilul Minune, pe când acesta venise pentru un concert la Botoșani.
Și probabil că, lui Gheorghe Călin i-ar plăcea să știe că și după moartea lui, oamenii îl mai pomenesc, chiar și în bancuri. Pe ultimul drum a fost condus de-un pâlc de cunoscuți amestecați cu rudele cu haine cernite.
A primit ultima slujbă religioasă în Biserica Ziua Crucii din curtea Spitalului de Recuperare şi a fost plâns de semenii lui apropiaţi. Omul cu statură impunătoare a avut parte mai apoi de un scurt discurs citit de pe un petic de hârtie de un bărbat alb în creştet, rudă de-a lui pesemne. În acest timp, soția lui și fiicele ascultau cu mâinile întinse spre sicriu.
Într-o căldură care moleșea chiar și pe cel mai vânjos dintre oameni, micul convoi s-a pus în mișcare către Cimitirul Pacea, acolo unde polițistul Călin, spaima netrebnicilor care încălcau legea, va dormi veșnic.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în liniște!
(G.E.)
[[galerie-foto]]
AJOFM Botoșani, ANUNȚ pentru patronii care au locuri de muncă vacante
Oana Sava
Sep 30, 2024
Consilieri desemnați în CA-urile de la școli, vot secret cu mici „glumițe”
Oana Sava
Sep 30, 2024
IMAGINI cum o să arate Drumul Vămii, „bătălie” între firme la licitație
Oana Sava
Sep 30, 2024
Final de lună cu aproape 800 de posturi disponibile, de la director la șofer – LISTA
Oana Sava
Sep 30, 2024