În urma descinderilor efectuate la Botoșani de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava, sâmbătă 14 noiembrie 2015, un polițișt a fost ridicat și dus la audieri la sediul instituției din județul vecin. Deocamdată nu îi este cunoscută identitatea, iar neoficial ofițerul ar fi învinuit că-i anunța pe administratorii societăților cu activitate în jocurile de noroc despre controale ce urmau să aibă loc.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate acestora, precum și infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției și de fals, comise în perioada 2014-2015. În cursul zilei de 14 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 71 locații situate în județele: Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Procurorii au descins și la sediul IPJ Botoșani de unde au plecat cu mai multe documente și cu un... polițist.
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024