Dacă unii botoşăneni s-au arătat miraţi de figurile prea senzuale ale dansatoarelor care au urcat pe scena revelionului, ar trebui să îşi schimbe părerea. Asta dacă vor merge la un fel de spectacol căruia i se face o reclamă susţinută în mediul online.
Chiar de pe 1 ianuarie, Club Milenium din Hudeşti a anunţat că la finele săptămânii îi va găzdui pe.. Geo şi MC Masu.
Sunt doi manelişti ale căror cântece abundă în expresii vulgare şi cu substrat sexual.
Iată doar câteva exemple:
„Eşti bună ca savarina, ţi-aş da şi maşina”.
„Vreau să văd acum gagicile ce pot”.
„Bem, bem, că nou ne place viaţa / Bem, bem până mâine dimineaţa / Fie ce-o fi şi-o să facem nebunii”.
„La mine în apartament zici că-i bombardament”.
„Eşti mai mult decât criminală, mai mult decât necesară”.
„Non-stop aş sta cu tine bot în bot”.
În videoclipurile celor doi apar mai mereu dansatoare, deseori mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate şi pentru ca nu cumva cineva să-şi facă vreo iluzie, cei doi au anunţat că vin însoţiţi:
„Să facem o petrecere number one (…). Avem şi animatoare, să fie cea mai tare petrecere sâmbătă, 6 ianuarie 2018, ne vedem la voi pentru cel mai tare show. V-am pupat”.
Pentru că nu ştie chiar toată ţara unde este Hudeştiul, protagoniştii show-ului au precizat că este situat în apropiere de Darabani.
Peste 5.500 de vizualizări are filmuleţul de pe Facebook prin care cei doi îşi anunţă „petrecerea number one” de la Botoşani, ceea ce spune multe despre gradul de cultură al oamenilor din această parte de ţară.
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024