Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri, 28 aprilie 2023, ora 11.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii aprilie sunt Moni Stănilă și Constantin Acosmei.
Evenimentul va avea loc la Liceul „Dimitrie Negreanu” din Botoșani și va fi moderat de Lucia Țurcanu.
Moni Stănilă (n. 1978, Tomești, jud. Timiș) a studiat teologie ortodoxă la Timișoara și Sibiu. Din 2010 trăiește în Chișinău, unde conduce, împreună cu Alexandru Vakulovski, cenaclul literar „Republica” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Este redactor-șef al Editurii Prut.
În 2007 a publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe), iar în 2009 și-a făcut debutul în poezie cu Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides). A publicat volumele de poezie: Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume de evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides, 2017), Ale noastre dintru ale noastre (Casa de editură Max Blecher, 2020), Ofsaid (Nemira, 2022).
Moni Stănilă este autoarea romanelor Al 4-lea (Tracus Arte, 2013), Războiul solomonarilor (Polirom, 2018), Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019), Țipă cât poți (Polirom, 2020).
În 2023, a obținut Premiul Radio România Cultural pentru volumul Ofsaid.
Constantin Acosmei (n. 1972, Târgu Neamț) este, din 1998, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași. A luat parte la întâlnirile de la Club 8, în perioada 1997-2005, devenind și membru al asociației culturale cu același nume.
În 1995, a publicat volumul de poezie jucăria mortului (Pan), reeditat în 2002 (Vasiliana) – ediție revăzută și adăugită, în 2006 (Vinea) și în 2012 (Casa de pariuri literare) – ediție revăzută.
Este prezent în mai multe antologii: Club 8 – Poetry, trad. Adam J. Sorkin și Radu Andriescu (Editura T, 2001); oZone Friendly. Iași. Reconfigurări literare, coord. O. Nimigean (Editura T, 2002); Cartea roz a comunismului, coord. Gabriel H. Decuble (Versus, 2004); Nasturi în lanul de porumb, coord. V. Leac (Brumar, 2008); Prima mea beție, coord. Gabriel H. Decuble (ART, 2009); Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc, coord. Daniel D. Marin (Paralela 45, 2010); Noua poezie nouă. O antologie a poeziei române postmoderne, coord. Dumitru Chioaru (Limes, 2011) ș.a.
Constantin Acosmei a obținut, pentru jucăria mortului, Premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din Iași (1996) și Premiul Euridice pentru poezie (2008).
Începând cu 2019, la întâlnirile Poeți în dialog de la Memorialul Ipotești au participat: Cosmin Perța, Ioan Es. Pop, Liviu Antonesei, Radu Andriescu, Nicolae Sava, Radu Florescu, Nicolae Panaite, Magda Cârneci, Simona Popescu, Ioan Radu Văcărescu, Rita Chirian, Mina Decu, Florin Partene, Gellu Dorian, Grigore Chiper, Svetlana Cârstean, Andrei Gamarț, Doina Ioanid, Șerban Axinte, Nichita Danilov, Emilian Galaicu-Păun, Andrei Doboș, Andra Rotaru, Cătălina Matei, Teodor Dună, Stelorian Moroșanu, Dan Sociu, Luminița Amarie, Manon Pițu, Răzvan Țupa, Paul Vinicius, Lucian Vasiliu, Robert Șerban, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Pintea, Paul Aretzu, Diana Geacăr, Oana Cătălina Ninu, Daniel Corbu, Ion Munteanu, Claudiu Komartin, Andrei Dósa, Alexandru Vakulovski, Ion Pop, Adrian Popescu, Doru Mareș, Crista Bilciu, Livia Roșca, Iulian Tănase, Romulus Bucur, Alexandru Cosmescu, Matei Vișniec, Anca Mizumschi, Nicolae Coande, Vasile Baghiu, Dinu Flămând, Andrei Novac, Cassian Maria Spiridon, Vasile Tudor, Vlad Sibechi, Vlad Mușat, Mariana Codruț, Dan Coman, Radu Vancu, Octavian Soviany, Irina Nechit, Nicolae Popa. Cu ocazia altor activități – Tabăra de exegeză literară CreativLit, Ziua Mondială a Poeziei, Zilele europene ale patrimoniului –, la Memorialul Ipotești, au mai fost prezenți scriitorii: Ana Blandiana, Nora Iuga, Ion Mureșan, Varujan Vosganian, Bogdan Crețu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Mihaela Pădurariu, Constantin Severin, Giuseppe Masavo, Arcadie Suceveanu și poeții botoșăneni: Gabriel Alexe, Mihai Babei, Cezar Ciobîcă, Nicolae Corlat, Vasile Iftime, George Luca, Dumitru Necșanu, Lucia Olaru Nenati, Mircea Oprea, Petruț Pârvescu, Ovidiu Petcu, Vlad Scutelnicu, Cristina Prisacariu Șoptelea, Florentina Toniță, Nina Viciriuc.
(Comunicat de presă)
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024