Liberalii botoşăneni au din această săptămînă un lider care a activat la cabinetul deputatului PSD Andrei Dolineaschi. Cristian Enea a fost numit în funcţia de lider al Clubului Studenţilor Liberali Botoşani de Biroul Politic Central.
Proaspătul liberal are 24 de ani, este masterand în marketing politic şi susţine că a activat în perioada 2008-2009 la cabinetul prim-vicepreşedintelui judeţean al PSD fără a depune adeziune. „Simpatizez mai mult cu doctrina liberală şi consultanţa financiară în care lucrez acum nu prea se pupă cu politica social-democrată”, şi-a explicat Cristian Enea plecarea de la cabinetul parlamentarului social-democrat. El a fost prezentat vineri de şeful organizaţiei judeţene, în cadrul unei conferinţe de presă. Enea ar urma să coordoneze activitatea a aproximativ 200 de studenţi liberali. „E bine şi aşa, cu studenţii în politică, cînd nu facem politică şi lipim afişe, poate facem şi lucruri interesante. E important să ne implicăm toţi studenţii, să cunoaştem viaţa politică de aproape, că altfel o să decidă alţii pentru noi”, a mai declarat Cristian Enea.
AUR Botoșani NU face alianță la Județ, Simion: Să se spele pe cap – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
Vremea se schimbă radical după ploile din weekend: ANUNȚUL șefei de la „Meteo”
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024
Lidera AUR Botoșani: Nu am schelete în dulap / Nu am mâinile pătate – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024