Există un motiv pentru care la ședința Biroului Politic Național (BPN) al PNL nu s-a discutat problema demisiei liderului liberal de la Botoșani.
Iar acela ar fi, spun PNL-iștii faptul că în cel mai scurt timp vor fi începute alegerile interne din partid. Iar la întrunirea de săptămâna asta s-a stabilit calendarul de desfășurare al alegerilor.
”Prima decizie și cea mai importantă este aceea că aceste alegeri vor începe de jos în sus, de la secția de votare, de la organizația comunală, la oraș, municipiu, județ și ulterior la nivel național. Deja este creionat în acest moment un calendar în sensul în care vor apărea și modificări la statut, astfel încât este nevoie de 10 zile ca acea comisie de statut care va fi numită luni să aibă timp să lucreze”
Costel Șoptică, prim-vicepreședinte PNL Botoșani
Comisia de statut urmează să propună modificările ce se fac prin votul a două treimi dintre membrii BPN, urmând ca întregul calendar să fie decalat cu aproximativ 20 de zile.
”Alegerile în filialele județene vor începe în perioada 1 – 3 martie și vor fi gata undeva în perioada 1 – 5 mai. Acesta este intervalul de timp în care pot fi făcute alegerile în filialele județene, urmând mai apoi ca la sfârșitul lunii iunie, din informațiile pe care le am, în perioada 20 – 25 iunie să aibă loc convenția națională în care se va alege președintele la nivel național”,
Costel Șoptică, prim-vicepreședinte PNL Botoșani
În aceste condiții, liderii PNL nu au considerat oportună numirea unui alt președinte interimar la filiala din Botoșani.
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024