Florin Acsinte, 31 de ani, și-a reziliat contractul cu FC Botoșani la începutul acestei luni.
Jurnaliștii de la Gazetă susțin că acum s-a aflat adevăratul motiv care a dus la ruptura dintre cele două părți.
Directorul moldovenilor, Cătălin Anton, l-a anunțat pe jucător că i se va reduce contractul la jumătate, însă Acsinte a refuzat, motivând că în iarnă când a revenit la Botoșani discuțiile au fost altele.
"Eu am avut o înțelegere verbală cu ei în iarnă, dar în România nu poți merge pe încredere. E adevărat că au vrut să-mi diminueze salariul și nu am fost de acord deoarece nu am un salariu foarte mare. Era unul decent pentru Liga 1",
a declarat Acsinte pentru GSP.ro.
Fundașul stânga nu duce însă lipsă de oferte și spune că e gata să ia calea străinătății: "Sunt în discuții cu câteva echipe. Cu ajutorul lui Dumnezeu poate voi face pasul către o formație din străinătate. În acest moment mă pregătesc singur să nu pierd din condiția fizică".
"Cu domnul Costel Enache n-am vorbit. Nu știu cum a reacționat la plecarea mea" Florin Acsinte
142 de meciuri
și 3 goluri are Acsinte în Liga 1 pentru echipe precum FC Botoșani, Pandurii Tg. Jiu și FC Voluntari
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024