În noaptea de joi spre vineri poliţiştii au depistat în trafic, pe strada Sucevei din municipiul Botoşani, autoturismul marca Volkswagen Bora condus de Alin D., de 28 ani, din oraşul Ştefaneşti. În urma testarii cu aparatul etilotest a conducatorului auto, a rezultat o concentratie de 0,33 mg /l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, efectuând controlul autovehiculului, poliţiştii au găsit într-o borsetă aflata în habitaclu un pistol cu bile din cauciuc, calibrul 9 mm, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta nici un document de provenienţă şi deţinere. În autoturism au mai fost gasite un cuţit special confecţionat, cu lama de 30 cm, şi un aparat electroşoc, obiecte despre care conducătorul auto a declarat că le deţine pentru autoapărare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase continuă cercetările faţă de Alin D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând a se dispune soluţie procedurală.
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Pelerinaj de NEUITAT: 5 kilometri de rând pentru Calea Sfinților
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Ziua Porților Deschise la Pompieri: Lecții pentru micii eroi de mâine
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024