Pentru prima dată poate la Botoșani, Ziua Internațională a Copilului a fost marcată cu un program bogat.
Pietonalul Unirii s-a transformat într-un orășel al copiilor fiind aglomerat de o puzderie de micuți însoțiți de părinți sau bunici.
În căsuțele Primăriei au ajuns asociații neguvernamentale dar și reprezentanți ai Teatrului Vasilache. În jur, magazine de profil de la Botoșani au adus echipamente sportive pentru copii dar și obiecte de joacă.
Primarul Cătălin Flutur a ajuns și el împreună cu fiul și nepoțelul și a împărțit dulciuri la copiii care se aflau pe Pietonalul Unirii.
Și membrii PNL au fost în cea mai aglomerată zonă a orașului și au împărțit cărți pentru copii și baloane galbene cu sigla PNL.
Nu a lipsit nici în acest an deja celebrul târg de jucării folosite, în care comercianții sunt copii care doresc să se despartă de obiectele care le-au înfrumusețat copilăria.
Botoșănenii mici au făcut fotografii cu Vasilache, pompierul Sam, precum și alte personaje din desene animate.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Un botoșănean a câștigat 800 de euro după un concurs la radio
Diana Arici
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024