Din Botoșani, dar și din Vaslui au fost aduși zeci de miei în piața agroalimentară Alexandru cel Bun și piața Nicolina. De altfel, aceastea sunt singurele piețe din oraș de unde ieșenii pot cumpăra
carne de miel pentru Paște. Crescătorii de miei din judetul Iași lipsesc de pe piață deoarece în întreg județul nu există un abator pentru sacrificarea acestor animale. În aceste condiții, ciobanii ieșeni sunt obligați să apeleze la abatoarele din județele limitrofe, dar nimeni nu o face deoarece acest lucru presupune o cheltuială în plus. Conform normativelor în vigoare, este ilegală comercializarea cărnii de miel dacă vânzătorul nu poate face dovadă unei sacrificări în spații avizate cum sunt abatoarele sau spațiile care primesc autorizație temporară pentru astfel de activități. La solicitarea Primariei Iași, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
(DSVSA) a emis autorizație pentru un punct temporar destinat sacrificării mieilor, la Piața Doi Băieti. Ieri, cu doar două zile înainte de Paște, nu era aici nic iun singur comerciant. La datorie nu era nici medicul veterinar, nici administratorul pieței. În schimb, femeia responsabilă cu igiena pieții ne-a spus că nu a venit nimeni în piață toată săptămâna.
[[banner]]
"
Au fost cațiva duminică care au sacrificat aici, dar de atunci nimeni. Au mai venit cu miei gata sacrificați, dar nu stiu unde i-au tăiat", a spus femeia
În schimb, în
piața Nicolina era mare agitație și aglomerație de dimineață. Hala special amenajată pentru comercializarea cărnii era neîncăpătoare. Aici am gasit mai mulți ciobani veniți din județele limitrofe, îndeosebi Botoșani și Vaslui, care aveau la vânzare carne de miel.
Prețul unui kilogram este de 25 de lei, dar acesta poate fi negociat până la 23 de lei, chiar 20 de lei. De regulă, mieii scoși spre comercializare au de la 7 kg până la 12 kg.
"
Nu castigăm mult, sunt multe taxe de plătit, iar omul care vine vrea să cumpere un kilogram, două. Sunt puțini cei care iau un miel întreg și atunci nu vrea mielul mai mare de 7-8 kg. Anul trecut am vândut mai mult", a spus un cioban venit din Vaslui. De cealaltă parte a tarabei, consumatorii fie cumpără numai un kilogram, două de "poftă", fie înlocuiesc mielul prea scump cu un altfel de carne, mai accesibil.
"
Pensia e prea mică, nu cumpăr miel. Am să pun pe masa de Paște, anul acesta, carne de curcan, e mai ieftină", a spus un pensionar de 75 de ani venit la cumpărături în piața Nicolina.
CITEȘTE:
ATENȚIE la mieii din portbagaj: Da, cred că se poartă și la Botoșani…