Daniel Relenschi este considerat un magician al picturii pe asfalt. De altfel, în momentul de faţă, este singurul pictor din ţară care face lucrări 3 D direct pe asfalt.
Botoşăneanul Daniel Relenschi( 26 de ani) a realizat în 2014 la Bucureşti, o pictură 3 D pe asfalt absolut uimitoare, un crater umplut cu apă în care se reflectă imaginea Arcului de Triumf. Din cauza cancerului de piele de care încă suferă, dar pe care îl ține sub control și pe care îl tratează, Daniel Relenschi a făcut o pauză de la viața artistică. Pentru a face ca durerile să dispară, pentru a se revitaliza, scopul fiind acela de a reveni la artă, lucru care i-a lipsit atât de mult.
Botoșăneanul a surprins din nou, de curând, de data aceasta la Bacău. Cu ocazia aniversării a 10 ani de la deschiderea unui hipermarket Daniel Relenschi a încântat oamenii locului cu o pictură inedită în același stil unic –,,Crama de sub crater”.
Botoşăneanul are la activ peste 2000 de tablouri, realizate în diverse tehnici pe care le-a deprins singur. Pictura 3 D rămâne pentru acesta însă ultima frontieră în momentul de faţă şi declară că are de gând să perfecţioneze aceste tehnici.
Vezi și: Pictorul botoșănean care luptă pentru viață revine la București cu o nouă pictură 3D
Amenzi, permise și certificate REȚINUTE de polițiștii botoșăneni după Blocada
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Ciolacu a făcut anunțul: CE se întâmplă cu impozitul pe proprietate
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Declarația zilei 24 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 24, 2024
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Oct 24, 2024