Amendat de jandarmi cu 1000 de lei pentru un picnic în fața blocului.
O petrecere ,,cu de toate", organizată în fața unui bloc din cartierul ANL Cișmea din municipiul Botoșani, a fost oprită în această dimineață de un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în zonă.
Organizatorul petrecerii neautorizate în aer liber a fost amendat cu 1.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic și i s-a pus în vedere să întrerupă cheful care deranja locuitorii din zonă.
Desfăşurarea activităţilor de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile a jumătate din minimul prevăzut de lege.
Recomandăm cetățenilor să solicite intervenția autorităților competente în situații similare, care tulbură ordinea și liniștea publică, pentru luarea măsurilor legale ce se impun și menținerea unui climat civilizat de conviețuire în comunitate.
este mesajul jandarmilor botoșăneni
Ucrainenii continuă să vină în valuri la Botoșani: CÂTE permise de ședere au solicitat
Oana Sava
Oct 24, 2024
Mii de șomeri la Botoșani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Sute de străini s-au angajat la Botoșani: Un șef din Poliție a dezvăluit DOMENIILE – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Angiograf ultraperformant pentru Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024