Poliţiştii de frontieră continuă combaterea pescuitului ilegal în apele de frontieră. O plasă monofilament a fost scoasă din Prut, peștii capturați de braconieri fiind eliberați în apă.
În urma unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşaneni au întocmit dosare penale pentru pescuit cu plase monofilament în râul Prut. Plasele monofilament, în lungime de aproximativ 110 m, au fost confiscate.
De la începutul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au efectuat misiuni specifice de combatere a braconajului piscicol în zona de competenţă, pe timpul cărora polițiștii de frontieră au observat cu ajutorul aparaturii de vedere din dotare, patru persoane care se deplasau dinspre malul râului Prut către interiorul teritoriului naţional, transportând doi saci voluminoşi.
Poliţiştii de frontieră au intervenit şi au interceptat persoanele, în saci fiind descoperite plase monofilament, ce aveau dimensiunea ochiurilor sub limita permisă de lege, în lungime de aproximativ 50 metri liniari, precum şi cantitatea de 25 de kilograme de peşte.
Bărbaţii depistaţi au declarat că desfășurau activităţi de pescuit pe râul Prut, folosind plasele monofilament, deşi aveau cunoştinţă că este perioadă de prohibiţie.
De asemenea, pe durata desfăşurării misiunilor cu ambarcaţiunile din dotare, poliţiştii de frontieră au scos din apa râului Prut o plasă monofilament de aproximativ 60 de metri, în care erau capturaţi mai mulţi peşti, care au fost eliberaţi în apă.
În consecinţă în cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol. Reamintim că prohibiţia generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial este de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024