În cursul lunii iunie 2017 în domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate controale la un număr de 103 angajatori, cu un numărde 11.805 salariaţi din care 6839 femei.
Au fost sanctionaţi 13 angajatori, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale din care 14 avertismente şi o amendă, în valoare totală de 10.000 lei. Au fost depistate 31 persoane desfăşurând muncă nedeclarată (fără contracte de muncă şi netransmitere în termen legal conform HG 500/2011, art. 4, alin.1, litera a),fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.000 lei, în acest sens.
Au mai fost aplicate sancţiuni pentru :
- nepăstrarea evidenţei timpului de muncă
- nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor.
În cursul lunii iunie 2017, în cadrul domeniului Sănătate şi Securitate în Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- au fost efectuate controale la 56 agenţi economici, fiind constatate 122 neconformitati şi au fost dispuse 127 măsuri. Au fost aplicate 122 sancţiuni contravenţionale din care 3 amenzi în valoare de 19.000 lei.
- 8 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori,
- s-au cercetat de către angajatori un număr de 5 evenimente soldate cu incapacitate temporară de muncă, acestea fiind avizate de către inspectorii din cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă al ITM Botoşani
- un eveniment soldat cu deces a fost cercetat de ITM şi avizat de IM
- au fost înregistrate 5 accidente de muncă cu un număr de 5 angajaţi, accidentele fiind soldate cu incapacitate temporară de muncă.
Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:
- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională
- neinstruirea lucrătorilor la angajare
- lipsa planul de prevenire şi protecţie
- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic
- nu erau întocmite instrucţiunile proprii
- lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
- nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare
- angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor
- angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor
- neanunţarea de către angajator a evenimentelor în care au fost implicaţi lucrătorii.
În această lună au fost înregistrate 35 petiţii. Au fost sesizate în special următoarele aspecte: neacordare drepturi salariale, nerespectarea timpului de muncă, neplata orelor suplimentare, muncă fără forme legale, nerespectarea prevederilor HG 500 – privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor. Domeniile de activitate de unde provin sesizările sunt : prestări servicii, confecţii, construcţii, comerţ, producţie, etc.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM, în cadrul domeniilor Sănătatea şi Securitatea Muncii şi Control Relaţii de Muncă, în cursul lunii iunie 2017 este de 29.000 lei.
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024