Camera Deputaţilor a făcut publice indemnizaţiile membrilor săi, în plată la 30 septembrie, respectând astfel o prevedere din recent adoptata lege a salarizării.
Lista prezentată nu este nominală, ci sunt specificate doar sumele pe care le primește fiecare ales în funcție de postul pe care îl ocupă, de la simplu deputat până la președintele Camerei.
Cum doar doi deputați botoșăneni ocupă posturi care le aduce un plas salarial, rezultă următoarea situație:
NUME | FUNCȚIE | INDEMNIZAȚIE |
Cristian Achiței | deputat | 13.050 |
Marius Budăi | deputat | 13.050 |
Tamara Ciofu | Vicepreședinte Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale | 13.630 |
Mihaela Huncă | Secretar Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport | 13.340 |
Costel Lupașcu | deputat | 13.050 |
Răzvan Rotaru | deputat | 13.050 |
*Sumele sunt exprimate în RON și reprezintă indemnizațiile brute
Așadar, fiecare deputat primește aproape 3.000 de euro. Trebuie menționat însă că aceasta este doar indemnizația, la care se adaugă suma primită pentru funcționarea cabinetului și care, cu aproximație, este încă pe atât, ceea ce înseamnă că, în realitate, un deputat primește lunar de la stat undeva spre 6.000 de euro.
Mai exact, indemnizaţiile brute pentru funcţiile de demnitate publică alese, în plată la 30 septembrie 2017, sunt următoarele:
Preşedintele Camerei Deputaţilor - 16.675 lei
Vicepreşedinţi – 15.515 lei
Secretari şi chestori – 15.225 lei
Liderii grupurilor parlamentare – 14.500 lei
Preşedinţii comisiilor permanente – 14.065 lei
Vicepreşedinţii comisiilor permanente – 13.630 lei
Secretarii comisiilor permanente - 13.340 lei
Deputaţi - 13.050 lei
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024