Pompierii botoșăneni au continuat acțiunile de informare și educare preventivă în școlile de vară, organizate de preoți.
Astăzi, s-au întâlnit cu cei peste 100 de copii înscriși la Școala de vară „Colț de rai”, organizată de parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din municipiul Botoșani.
Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.
În cele câteva ore petrecute împreună, copiii au aflat că jocul cu focul poate provoca incendii, folosirea aragazului la o vârstă fragedă este interzisă pentru a preveni accidentele sau chiar exploziile de gaze, iar în cazul prizelor există pericol de electrocutare.
Au avut ocazia să studieze, îndeaproape, autospecialele de descarcerare și pirotehnică și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.
De la Mirabela Boca și Simona Jitaru, voluntari în cadrul programului național "Salvator din Pasiune", au învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor.
Pirotehnicieni le-au arătat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, descoperite pe raza județului Botoșani.
Nu știm dacă vor deveni pompieri sau nu, dar știm cu siguranță că ceea ce au învățat îi va ajuta să facă diferența dintre bine și rău.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024