S-a întâmplat azi dimineaţă într-un cartier din municipiul Botoşani.
În dimineața acestei zile, o patrulă de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică, a intervenit ca urmare a sesizării venită din partea unui cetățean care, extrem de speriat, reclama faptul că pe strada Drumul Tătarilor nr. 12 din municipiul Botoșani, se află un câine de talie mare și foarte agresiv.
Ajunși la fața locului, s-a constatat că într-adevăr animalul este extrem de agresiv, astfel încât s-a cerut sprijinul firmei de ecarisaj ce funcționează pe raza municipiului. Cu ajutorul echipei de intervenție, care a fost nevoită să anestezieze animalul, acesta a putut fi dus la padoc.
În perioada următoare polițiștii locali vor demara acțiunea de identificare a proprietarului, acesta urmând a fi sancționat conform legilor în vigoare.
”Pe această cale, informăm cetățenii, că pot apela cu încredere numărul de telefon 0231/513.100 al Poliției Locale Botoșani, pentru a sesiza aspecte de încălcare a prevederilor legale. ” transmit reprezentanții Poliției Locale Botoșani.
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024