Pentru prima dată, un elev din Darabani a câștigat locul I la Olimpiada Națională de Istorie.
Școala din Darabani a înregistrat în aceste zile o performanță istorică.
Luni, 19 aprilie 2022, în Sala mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș a avut loc festivitatea de deschidere a ediției a XVIII-a a Olimpiadei Naționale de Istorie. După doi ani de pandemie, 200 de elevi din toate județele țării au dat măsura pasiunii lor pentru cunoașterea trecutului.
Printre aceștia s-a numărat și Rareș Mandache, de numele căruia se leagă cea mai mare performanță a școlii dărăbănene la disciplina Istorie.
Elev în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” din Darabani, acesta s-a calificat la faza națională a competiției după ce a obținut locul I la faza județeană, ce a avut loc pe 12 martie., scrie Darabăneni.ro. Rareș a confirmat rezultatul obținut anterior și a reușit performanța extraordinară de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Olimpiadei Naționale de Istorie după obținerea celor 96,5 puncte.
Un rol important în atingerea rezultatului lui Rareș Mandache l-a avut profesorul Lucian Florea care, foarte încântat de performanța elevului său, a transmis pe pagina sa de socializare:
„Rareș Mandache, elev în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială "Leon Dănăilă" Darabani, a obținut LOCUL I, pe țară, la Olimpiada de ISTORIE, de la Târgu - Mureș, punând micul nostru oraș pe harta istoriei naționale! Este cel mai bun rezultat obținut de un elev al școlii noastre, în urma unei participări la etapa națională!!! Te felicit, Rareș, și îți doresc ca Dumnezeu să îți îndrume pașii către noi succese, pentru că le meriți, din plin! Cu prețuire, profu' de istorie”.
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024