Perchezițiile care sunt efectuate în această dimineață vizează inclusiv Consiliul Judeţean.
Informaţiile sunt deocamdată neoficiale şi se pare că anchetatorii au mers în primă fază la domiciliul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Doina Federovici.
Cel puţin zece persoane, printre care şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale (SAS) au ajuns la biroul acesteia din cadrul CJ pe care l-au sigilat până la sosirea ei.
Doina Federovici ar fi ajuns la sediul instituţiei însoţită de anchetatori, iar în acest moment se află în interiorul biroului.
Până la acest moment nu se ştie exact ce vizează aceste percheziții. Neoficial, ar fi vorba despre o serie de angajări la Spitalul Județean, precum și câteva achiziții de aparatură medicală.
Vom reveni cu mai multe informații în cel mai scurt timp.
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024
Alertă europeană pentru mai multe tipuri de săpun: Mărci celebre, periculoase pentru piele
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Rapidiștii nu își revin după bătaia încasată la Botoșani: Eu sunt șocat
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024